User:Alex F.

From Meta, a Wikimedia project coordination wiki
Acest utilizator are ca (principală) preocupare medicina.
Template:Utilizator WpIRTemplate:Utilizator WP:RO

Despre mine[edit]

Sunt specialist - cu oarecare notorietate - în microbiologie, biochimie şi sănătate publică. Prefer să nu-mi folosesc numele adevărat, pentru a nu mă face de başcă între colegi.

Sunt căsătorit şi am trei copii, un câine şi-un cotoi, ultimii doi sunt rezultatul unui amestec natural-sofisticat de rase pure. Presupun că această definiţie mi se potriveşte şi mie, considerând că n-am verificat cu cine mi s-au iubit străbunicile.

Poziţia geo-naţionalisto-politică[edit]

«Naţionalismul este ultimul refugiu al impostorului».

Consider că în România - ca şi-n celelalte state din lume - teritoriul şi statul aparţin populaţiei care-şi duce soarta între graniţele sale, indiferent dacă cetăţeanu-i majoritar, minoritar, se trage direct din Decebal, din Traian, din Atila, din Gingis-Han sau se crede Consul de Onoare al lui Dumnezeu. Mi-e odioasă poziţia unora - bine manipulată şi întreţinută de unii politicieni - care-şi consideră vecinul inferior, suportat, venetic, egal în datorii dar limitat în drepturi, etc. Să nu uităm - peste 1/4 dintre români sunt minoritari, stabiliţi în afara graniţelor României.

Articolele pe care le-am scris:[edit]

Articolele la care am contribuit consistent:[edit]

Categorie:Wikipedişti interesaţi de medicină